Pentru a veni in sprijinul pasagerilor si insotitorilor care doresc sa se deplaseze de la Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti la Gara de Nord Bucuresti, au fost introduse, incepand cu data de 4 martie 2009, trenurile «Henri Coanda Expres». Transferul calatorilor între statia CFR “P.O.Aeroport” (Punct Oprire Aeroport) si terminalele de pasageri ale aeroportului se realizeaza cu autobuze care circula dupa un program sincronizat cu mersul trenurilor. Pentru imbarcare, autobuzele stationeaza in fata Terminalului Sosiri Internationale/Curse Interne. Biletele de calatorie sunt valabile atat pentru tren, cat si pentru autobuzul de transfer, pretul unui bilet fiind în valoare de 6 lei. Biletele pot fi procurate de la casa de bilete deschisa la parterul Terminalului Sosiri Internationale, precum si de la toate casele de bilete din statiile CFR si agentiile de voiaj. Copiii sub 5 ani au gratuitate, iar elevii, studentii, pensionarii, copiii intre 5-10 ani beneficiaza de o reducere de 50%. Informatii suplimentare sunt disponibile la tel. 021/9521 (CFR) si pe site-ul www.cfr.ro/calatori. |



